Masa caldă

Când ai acasă pâine şi mâncare pe masă, ar trebui să-I mulţumeşti lui Dumnezeu pentru asta şi să te gândeşti şi la persoanele care nu sunt la fel de binecuvântate ca tine. Din păcate, este o realitate faptul că mulţi nu îşi pot hrăni familiile, fie din cauza dificultăţii de a găsi un loc de muncă, fie din cauza unei boli.

 

Localizare Perioada de desfăşurare

Craiova şi împrejurimi  ​1998-prezent

Țelul proiectului

Persoanele defavorizate, care prin veniturile obținute se găsesc la limita subzistenței, beneficiază de mâncare proaspătă și pâine caldă de la Fundația Creștină Ethos. Acestea vin zilnic la sediul fundației și ridică de aici mâncarea și pâinea pentru întreaga familie. Primind acest ajutor, pot să asigure supraviețuirea familiei și să își concentreze eforturile și venitul modest asupra altor lucruri importante în viața de familie. Situația persoanelor ajutate este reevaluată periodic pentru a descoperi cazurile în care sprijinul acordat poate înceta pentru că situația acestora s-a îmbunătățit și acest sprijin poate fi redirecționat spre alte persoane cu probleme mai mari.

Beneficiari

Aproximativ 200 de persoane, care s-au calificat în urma anchetelor sociale efectuate de echipa noastră, primesc de două ori pe săptămână pâine şi mâncare proaspătă.


Echipa noastră

Palagniuc Emilia Constanta

Bucătar

Luminita Ionica

Bucătar

Dogaru Livia

Ajutor Bucătar

Butoi Mioara

Ajutor Bucătar